Simply Red – Go Now

Advertisements
Published in: on June 3, 2009 at 17:12  Leave a Comment  

Neneh Cherry & Youssou N’Dour – 7 Seconds

Published in: on June 3, 2009 at 16:51  Leave a Comment  

Festivalul Maiart

logomffffAsociatia Culturala pentru Tineret Maiart organizeaza anul acesta cea de-a patra editie a Festivalului Maiart, la Casa de Cultura a Studentilor, in perioada 15-18 mai.

Daca esti pasionat de muzica, teatru sau dans, te poti inscrie pana la 1 mai, completand un simplu formular. Detalii despre inscriere si alte aspecte ale festivalului, aici.

Ne vedem la festival!!!

Published in: on April 29, 2009 at 11:20  Comments (1)  

Spiral

In the darkest corner of the mind it is hard to tell the difference between memories and imagination.

Toţi avem tendinţa de a crea scenarii care uneori nu ajung să se materializeze şi ne trezim decepţionaţi sau mai puternici pentru a merge mai departe. Crezi că eşti în stare să rămâi lucid şi să nu te laşi păcălit de fărâma de imaginaţie care-şi face loc să iasă la suprafaţă? Cred că ţi-ai dat şi singur seama că e imposibil… Oricât de detaşat ai vrea să rămâi, tot apare acel lucru care te face să te implici, să-ţi laşi mintea să zburde şi să faci “scenariul”.

Suntem toţi nebuni că facem asta? Poate că da… Poate că nu… Poate că trebuie întâi să apară persoana care să ne contrazică pentru a ne putea întări convingerea. Că suntem nebuni. Nebuni după speranţă, după pata de culoare care să dea viaţă colţurilor gri ale lumii, nebuni după un gram de atenţie, chiar şi imaginată.

Pentru mulţi imaginaţia e un refugiu unde poţi scăpa de realitatea cruntă, de bestiile reale care-şi ascut colţii să-ţi mângâie uşor gâtul fragil. Eu am multe momente în care îmi imaginez că nu sunt aici, că nu sunt aşa, că nu am asta, că nu trăiesc acum, că îmi doresc altceva, că am primit altceva, că respiraţia care se alătură respiraţiei mele este alta, că nu sunt eu…

Imaginaţia ne oferă posibilitatea să dăm alt sens lumii şi să schimbăm mici detalii pentru o clipă. Dar ce se întâmplă când acea clipă trece? Cum suporţi trezirea la realitate? Nu puteam să fim construiţi astfel încât să supravieţuim după cum ne dicta imaginaţia?

Cu toţii am fi fost altfel, altundeva, altcândva…

Published in: on October 12, 2008 at 14:03  Leave a Comment  

noi şi babele

Să nu stăm duminică după-amiaza acasă, am hotărât cu sorela să mergem la mult mediatizata expoziţie de cristale de la Muzeul Geologic. Ce pot să zic? Multă, multă lume… Şi nu tineri… în niciun caz. Parcă toţi vârstinicii s-au adunat la expoziţie. Zici că voiau să cumpere toate pietrele preţioase şi toate cristalele, că mâine-poimâine o să moară şi să aibă ce să lase moştenire nepoţilor. Sunt rea, dar nu mă pot abţine. Hai, să zicem că era altceva dacă erau şi civilizaţi. Dar,neah… Se înghesuiau, de parcă pleca taraba cu pietre de râu colorate… De la căldură şi aglomeraţie ni s-a făcut rău şi am renunţat. M-am ales totuşi cu o pereche de cercei din nu ştiu ce pietre (că nu sunt eu aia să port piatra corespunzătoare zodiei sau grupei sangvine sau alte bla bla-uri din astea). Duminica mea s-a încheiat cu o repriză de bronzat pe gazonul din curte, cât am mai prins soare pe cer. V-am ataşat şi poze, să vă faceţi o idee de vizitatorii expoziţiei. Până la următorul eveniment “monden”, vă las cu muzică ambientală…

Cafe del Mar – Afterlife

Published in: on August 4, 2008 at 19:15  Comments (2)  

leapşa part 2

Gata. Am preluat ştafeta de la Andra, legată de topul melodiilor ascultate săptămâna asta. Am momente când ascult muzică la radio, însă  prefer să nu realizez topul din melodii recente şi “la modă”… sunt melodii pe care le-am ascultat cu plăcere zilele astea:

1. Stereophonics – Maybe tomorrow

2. Leon Marie Jean – Bring it on

3. Eddy Wata – I love my people

4. Sting feat. Mariza – A thousand years

5. N.O.H.A. -Base from above

6. Phoenix – Hăituit

7. Ovidiu Lipan Ţăndărică – Firida

8. Static X – Cold

9. Asa – Jailer

10. Laurent Wolf – No stress

Enjoy! Şi ca să predau ştafeta, o anunţ pe Miruna că leapşa a ajuns la ea.

Published in: on August 3, 2008 at 17:46  Comments (2)  

maybe tomorrow

Stereophonics – maybe tomorrow

Published in: on August 2, 2008 at 17:22  Leave a Comment  

Singurul răspuns este că nu există niciun răspuns

De unde începe totul? Această căutare trebuie să rezolve misterele vieţii atunci când nu găsim răspunsuri la întrebările simple. De ce ne aflăm aici? Ce este sufletul? De ce visăm? Poate e mai bine să nu cercetăm. Să nu explorăm, să nu tânjim. Dar natura umană e diferită. La fel şi inima. Nu pentru asta suntem aici.

Ai simţit vreodată că eşti predestinat să realizezi ceva extraordinar? Ne imaginăm a fi mandatari ai propriilor destine, capabili de autodeterminare. Dar ne putem alege calea evoluţiei? Sau decadenţei? Sau o forţă mai presus de noi ne direcţionează? Evoluţia este oare cea care ne conduce? Ştiinţa e cea care ne arată calea? Sau divinitatea e cea care ne protejează? Când evoluţia îşi selectează mijloacele, aceasta se face cu un preţ. Ea exhibă pretenţii în schimbul unicităţii. S-ar putea să ţi se ceară să faci ceva împotriva firii tale. Deodată, schimbarea din viaţa ta care ar fi trebuit să fie frumoasă, te trădează. Poate să pară nemilos, dar scopul este doar autoconservarea. Supravieţuirea.

Forţa evoluţiei nu are nimic sentimental în ea. Ca însuşi Pământul, ea cunoaşte numai lupta dură dintre viaţă şi moarte. Nu poţi decât să speri şi să crezi că după ce ai servit-o cu credinţă, a mai rămas o fărâmă a vieţii, aşa cum o ştiai. Câteodată întrebările sunt mai puternice decât răspunsurile… Care e semnificaţia acestor lucruri?

Când survine o schimbare, unele specii simt nevoia de migraţie. Pe care o numesc zuchenruhe. Transgresiunea spirituală către locuri îndepărtate, adulmecând dâra unui parfum, vânând stelele de pe cer. Semnalul venit din trecut, îi strânge pe cei de-acelaşi sânge şi-i face să zboare întru reuniune. Numai astfel pot spera să supravieţuiască vremurilor grele ce urmează să vină.

Evoluţia este un proces imperfect şi adesea violent. O bătălie între ceea ce există şi ceea ce urmează să se nască. În miezul acestor dureri ale facerii, moralitatea îşi pierde semnificaţia. Problematica luptei dintre bine şi rău se reduce la o singură întrebare: supravieţuire sau extincţie?

Pământul este imens. E suficient pentru a putea ascunde orice. De la destin….la divinitate. Doar dacă vei găsi un loc destul de îndepărtat. Pentru a te ascunde.

La marginea lumii. Unde domneşte serenitatea. Mângâierea aerului marin. Pacea adusă de îndepărtarea pericolelor.Voluptatea tristeţii.

Şi poate, pentru o clipă… ai impresia că ai scăpat. Poţi fugi departe. Poţi să-ţi iei micile măsuri de siguranţă. Dar chiar ai scăpat? Poţi scăpa vreodată? Sau e adevărul pe care nu ai tăria sau viclenia de a-l ascunde destinului? Lumea nu e mică. Tu însă, eşti. Iar soarta te poate găsi oriunde. Suntem, de fapt, creaţii ale rutinei… Creaţi să ne tupilăm în confortul călduţ al familiei.

În esenţa noastră, suntem cu toţii, suma fobiilor noastre. Pentru a ne înfrunta destinul, trebuie, să facem faţă acestor fobii şi să le înfruntăm. Fie că provin din medii familiare… sau din necunoscut. Oare totul a fost modelat de la început? Sau ne stă în putere să ne schimbăm destinul? Dintre toate capacităţile noastre, liberul arbitru e cel care ne face unici. Prin el avem o şansă mică, unică, de a păcăli soarta. Şi numai prin el… putem redeveni oameni.

Bucuria unui erou rătăcitor în caz de reuşită. Şi clipele de deznădejde, când lumea întreagă pare a se fi pierdut. Momentele ideale, încrustate în timp. Fiecare în parte, spune o poveste. Puse la un loc, pot prezice viitorul. Ne luptăm pentru fi deosebiţi, pentru a schimba lumea, pentru a preschimba visul în speranţă. Neştiind pe cine vom întâlni în cale. Fără a şti care străin ne va fi aproape, ne va alina sufletul. Şi durerea încercărilor. Atât de mult chin pentru semnificaţii, pentru un scop.

Iar în final, găsim acest scop doar în aproapele nostru. Experienţa comună a iluziei. Şi a lucrurilor obişnuite. Nevoia omenească de a găsi caractere comune. De a interrelaţiona. Pentru a ne convinge în adâncul sufletului… că nu suntem singuri. Soarele călătoreşte către un nou răsărit. Puţini dintre noi realizează cât le datorăm celor responsabili pentru asta… celor răspândiţi printre noi, anonimi, aparent obişnuiţi, pe care destinul i-a reunit pentru a repara, a vindeca, pentru a ne salva de noi înşine.

Dacă ar afla cineva adevărul despre mine, ce s-ar întâmpla? Atunci s-ar opri? Nu ştiu. E o jucărie strălucitoare, nou-nouţă, şi e toată numai a mea. Sunt acolo, printre noi, ascunşi sau la vedere. Trecem printre ei pe stradă, fără să-i zărim, fără să-i suspectăm, fără să ştim. Ei au habar? Că sunt reuniţi într-un scop comun, o clară evidenţă, aceea de a fi extraordinari?

Published in: on August 1, 2008 at 20:32  Comments (2)  

despre lumea asta în care trăim

Anouk are versuri legate de silicoane în buze sau sâni, de bărbaţi care îşi înşeală soţiile, de adopţii făcute că-s “la modă”, de sex şi de… cât de puţină minte mai are omul în lumea asta modernă… e blondă şi nu cântă ce ascultă toată lumea. 😉

Published in: on July 31, 2008 at 22:11  Comments (1)  

JMJ

Jean Michel Jarre – Bucureşti 10 noiembrie 2008

Published in: on July 31, 2008 at 21:37  Leave a Comment