de partea întunecată a curcubeului

O siluetă feminină îşi târăşte sufletul prin noroi şi aşteaptă din clipă în clipă s-o trăsnească fulgerul. E noapte şi plouă încontinuu… De trei zile…

Simte că e a nimănui şi că nu are nimic care să-i mai ridice fruntea încruntată din pământul cenuşiu. Aleea neluminată e casa ei de ceva timp dar încă nu s-a obişnuit cu mirosul permanent de bronz şi nici cu viaţa trăită de pe-o zi pe alta din mila altora. Amintirile sunt atât de vii în mintea ei tânără încât simte că o ia razna… Ce anume a dus la sosirea ei pe tărâmul incertitudinii, pericolului zilnic, al neajunsului, numai ea ştie…

Presiunea psihică ce cade asupra ei într-un mod continuu amplifică starea de anxietate dar şi sentimentul că sfârşitul e aproape. Nu sunt multe luni pe care să le fi petrecut într-o lume ruptă de realitatea ei, dar au fost de ajuns să o aducă pe marginea prăpăstiei.

Se gândeşte că nu mai are nimic de pierdut şi oricum nimeni nu o să-i simtă lipsa. Total greşit! Pentru oricine există în lumea asta un suflet cald care oferă din trăirile lui şi celui de lângă. EA nu mai vrea să aştepte… Sau nu e suficient de lucidă să gândească lucrurile obiectiv.

Noaptea a acoperit deja cartierul şi a pus stăpânire pe tot ce mai mişcă la ora asta. Dar nu şi pe EA. Se îndreaptă cu paşi timizi spre marginea podului şi vrea să pună capăt zbuciumărilor. Atunci cineva o strigă din spate şi o roagă să mai stea.

Era EL…

anul acesta – “Mişto!”

Alt festival… Însă cu altă tematică… De-abia la ediţia cu numărul 2, International Romani Art Festival are deja mulţi susţinători şi se apropie cu paşi repezi. Nu poţi să ajungi la Timişoara să fii voluntar “mişto” sau să participi la concerte? Nu-i nimic. Poţi susţine această temă şi de acasă, fotografia ta fiind proiectată în timpul concertelor. IRAF are un mesaj pentru tine: “Eşti pro diversitate? Trimite-ne poza ta pe adresa turniraf@gmail.com, şi noi te proiectăm în timpul concertelor IRAF. Astfel te alături petiţiei noastre împotriva discriminării.” Eu o să fiu acolo… proiectată… Tu?

Crispus – The Art of Fire

Tineri din Sibiu, care ne-au oferit un spectacol pe cinste în Piaţa Mică a oraşului lor. Tineri care nu se feresc de foc, ba din contră, îl consideră un aliat în lupta lor cu micile probleme adolescentine. Tineri pe care poţi să-i vezi şi la mare, că sigur mulţi dintre voi s-au dus la bronz şi băi în mare, în nopţile cu lună plină. Ei sunt Crispus iar eu sunt invidioasă că nu am o asemenea pasiune care să-mi dea satisfacţie în orice moment.

Double S

Ceea ce era doar o idee spusă la un suc s-a materializat într-o excursie de câteva zile la Double S: Sibiu şi Sighişoara. Iniţial, am vrut să mergem la Festivalul Sighişoara Medievală… Dar încearcă tu să găseşti cazare cu o săptămână înainte de un festival la care în mod normal se fac rezervări cu luni bune înainte. Sau poate n-am cautat noi suficient… Ce e sigur e că am stat cazaţi la Sibiu, aşa că am împuşcat 2 iepuri dintr-un singur foc. Revin de fiecare dată cu aceeaşi plăcere în fosta capitală culturală europeană şi tresar la fiecare eveniment cu aceeaşi emoţie. Eu am cunoscut Sibiul acum mai bine de 10 ani şi pot spune că diferenţa este însemnată. Nu mă refer la riverani, pentru că ardelenii sunt la fel de ospitalieri, primitori şi calzi la vorbă cum erau şi acum 10 ani. Şi nu mă refer la clădirile din partea centrală a oraşului. Diferenţa apare în discuţia legată de banii investiţi în transformarea reşedinţei judeţului Sibiu, pentru a putea fi pregătită să facă facă cu succes valului imens de turişti din toată lumea. Tot oraşul e pus la punct, o atenţie deosebită acordându-se detaliilor care, adunate, dau o altă faţă oraşului de epocă medievală. Nici Muzeul Satului nu e de dat la o parte, fiind cel mai mare din Estul Europei şi unul dintre cele mai frumoase muzee.

La Sighişoara am fost pentru prima dată. Şi sigur nu va fi şi ultima. Trecuseră deja 2 zile de festival, însă atmosfera mi s-a părut explozivă, de parcă acush începuse unul dintre cele mai importante evenimente din Transilvania. Multă lume, din toate colţurile ţării, ale Europei, lumea pictată pe faţă în stil medieval (şi eu, şi eu), suveniruri, spectacole pentru copii, parade ale cavalerilor, plimbări prin cetate, clovni dornici să apară pe toate camerele foto ale turiştilor… Ăsta-i esenţialul. Dezvoltă tu în continuare. Sau mai bine, mergi la anu’ la festival. Mi-am propus să vizitez Sighişoara şi atunci când se zice că ar fi liniştită, adică într-una din celelalte zile ale anului, exceptând 3 zile de nebunie medievală. Până atunci, mergem la alte evenimente, atât în Bucureşti, cât şi prin ţară.

tu ce ai face?

am primit de curând câteva comment-uri de la o persoană pe care nu o cunosc, dar care m-a făcut să simt că pot şi eu să ajut, cumva. e vorba despre Ionuţ (aflaţi mai multe despre el citindu-i blogul). cred că dacă suntem mai mulţi care să-l susţină, povestea asta poate avea un final fericit. poate ştii vreun vecin bogat, care nu ştie cui să lase moştenirea sau ai vreun unchi care vrea să contribuie. sau vrei doar să scrii un post, în speranţa că o să-l vadă cineva cu influenţă. nu fac pe zâna surprizelor… mă pun doar în locul lui. tu ce ai face?

back in business

Pentru că mi-au scos peri albi şi mi-au fost alături în ultimele zile, vreau să dedic acest post ţânţarilor din camera mea. Cu ei am ajuns să văd ce înseamnă nopţi albe şi să aflu ce secrete ascunde bâzâitul infernal, care mă trezeşte până şi din morţi. Începând cu noaptea asta, clipele vor fi altfel fără ei…mai liniştite (bine că există spray pentru insecte zburătoare, sâcâitoare, care ziua dorm şi noaptea n-au stare, ciupesc ca să trezească la realitate şi schimbă serile de vară).

Mulţumesc ţânţarilor că m-au făcut să realizez cât de incomodă e canapeaua din camera unde ei nu au ajuns. Le mulţumesc că m-au determinat să dorm în sacul de dormit, undeva pe hol, printre flori, numai să-i evit…

Orice experienţă e benefică. Să-mi spună şi mie cineva… din experienţa asta cu ce ar trebui să rămân? Urăsc ţânţarii !!!

alegria

peste tot lumea e nemulţumită de viaţa pe care o are… toţi spunem că îşi bate joc de noi şi că am ajuns să trăim un circ de viaţă. m-am hotărât să-mi schimb modul de percepţie asupra a tot ce mă înconjoară… de ce să nu fac din acest circ ceva frumos, care să mă satisfacă şi să mă simt bine în lumea în care trăiesc oricum? de la ce a pornit chestia asta? de la o idee fulgerătoare despre cirque du soleil. şi, bineînţeles, fugi repede la youtube să vezi ce găseşti.

eu am avut impresia că intru într-o altă lume. şi, culmea, de circ, la fel ca viaţa noastră. dar o lume plină de culoare, sunet, costume, muncă, satisfacţie, aplauze, lumini şi… alegria. lăsând la o parte conexiunile pe care numai eu le înţeleg (pentru că eu le fac, în mintea mea), cirque du soleil realizează un show incendiar, pentru care mi-aş da viitorul salariu, fără vreun regret. acum nu-mi rămâne decât să-i pândesc când ajung prin Bucureşti sau… să plec prin Europa după ei.

o lună plină de sărbătoriţi :)

îmi venea să mă dau cu capul de pereţi când am constatat că nu mai am nicio zi de naştere memorată în calendarul telefonului… aşa că m-am apucat eu frumos să adun informaţii de pe unde am putut, să repar greşeala. şi ghici ce? în luna iunie merg la cele mai multe petreceri, că sunt aşa mulţi prieteni de-ai mei care sărbătoresc în perioada asta… cum să-mi stea mintea la sesiune, când ştiu că mă pândeşte o ieşire la un suc, la fiecare pas? păi, să vedem:

pe 2 iunie ar fi verişoara mea, Dana, care tocmai a împlinit 18 ani (a început şi ea viaţa )

3 iunie e rezervată Irinei, sora mea, pe care o ştiţi dintr-un post anterior (“e sâmbătă şi sunt nesuferită”)

scumpa mea din spania, Madi, îşi rotunjeşte vârsta (20 ani), schimbând prefixul, chiar azi, 4 iunie. la mulţi ani, Madi!

coleguţa mea din liceu, Cristina, îşi serbează ziua pe 11 iunie, sper că nu printre cadavre şi formol (e studentă la medicină)

Mery din australia se menţine veşnic tânără şi frumoasă, chiar dacă pe 12 iunie mai bifează un an.

vărul meu, Marian, s-a născut într-o zi norocoasă, 13. (parcă s-au vorbit mamele noastre să ne facă pe toţi în iunie: eu, Irina, Dana şi Marian)

eh… pe 16 am trei sărbătoriţi: Georgiana (colega de generală), Peny (motociclistul găştii) şi Cătălina (lu’ Ionel)

Raluca de la engleză îşi serbează şi ea ziua de naştere în iunie, mai precis pe 19.

Churry meu a îmbătrânit de tot… pe 23 o să-i urez : “la mulţi ani, moşulică!”

ce m-aş face eu fără Andreea? prietena mea de suflet, care trece şi ea într-o altă etapă a vieţii…cu 2 în faţă, pe 24

în următoarea zi, hop! şi Ştefan…

în următoarea zi, hop! şi Anca…

şi Cristinica… în aceeaşi zi

iubita mea, Cătă (cio-cio), încheie luna sărbătoriţilor, pe 29…

îmi cer scuze dacă mi-a scăpat careva… aştia care vă ştiţi, trageţi un semnal de alarmă. LA MULŢI ANI !!!!

într-o lume normală, “noi” suntem excepţii…

noi nu suntem normali şi de aceea tot ce ne înconjoară trebuie să se plieze exact pe modul nostru de a fi, adică – anormal. când zic “noi” mă gândesc la cei care s-au detaşat de manele şi vedete fără pic de creier, care au ştiut să aleagă ce este de bună calitate şi să nu se rătăcească în turma atotcuprinzătoare. adică “noi”, oamenii cu cap şi cu ceva în cap.

ascult de ceva timp un radio care pur şi simplu s-a mulat perfect pe ceea ce vreau eu să ascult. ştiu că o să citeşti asta, alex, dar nu te umfla în pene (el mi-a zis că e cel mai tare radio, ever). o echipă de nebuni care coordonează activităţile de la radio şi promovează toate concertele bune, toate evenimentele de la care nu trebuie sa lipseşti! nu am mereu timp să citesc tot ce a mai apărut pe site-ul lor, dar am răscolit în cămară şi am găsit un kg de timp într-un borcan, timp pe care l-am acordat în exclusivitate radioului în cauză, ca să aflu, la sfârşit că, într-adevăr, e un altfel de radio.

dacă tot l-am lăudat atât, poate câştig şi concursul la care m-am înscris. ar fi ceva!!! niciodată nu câştig…de aceea m-am lăsat de sportul asta! dar dacă numărul meu e extras şi declarat câştigător, promit să particip cu un bilet şi la loto. cine ştie? poate s-a ridicat blestemul care era asupra mea şi-mi purta ghinion… vedem “noi” în câteva zile.

ascultă!!!! o să-ţi placă! doar eşti anormal, ca şi mine!

timpul nu trece repede sau greu, timpul trece…

degeaba îmi zici mie “prizonieră”. mai bine te-ai mai gândi o dată şi apoi am analiza situaţia împreună. suntem amândoi prizonierii Timpului, care ne acordă mult prea puţin din darurile lui, să ne putem bucura de clipele astea neînsemnate din viaţa noastră. încercăm să preţuim fiecare moment dar zboară imediat. cu ce rămânem? că în afară de amintiri, nu ne mai dă nimic suflu. amintirea zâmbetului, atingerii sau glasului ce a fost atunci şi acum se tânjeşte aşa mult după el/ea/el. prizonieră în trecut cu dorinţe demne de viitor şi nelinişti prezente. mie asta mi-a rămas… dar numai până în clipa următoare… când Timpul îşi va schimba cursul…

de azi, scriu cu diacritice!!!